PODOQ Studio
Reședința Luma — vedere principală a amenajării exterioare realizate de PODOQ Studio

Reședința Luma

Tipul Proiectului
Exterior
An
2026

Pentru această reședință din Craiova am regândit complet exteriorul, de la imaginea casei până la modul în care sunt trăite și conectate toate zonele curții. Terasa exterioară, cu bucătărie și dining, și-a găsit firesc locul între casă și zona de cinema, în interiorul acelui „L" format de arhitectura existentă. Nu am vrut să pară ceva adăugat ulterior, ci o continuare naturală a casei spre grădină. Garajul l-am tratat diferit. L-am închis cu sticlă și l-am transformat aproape într-o vitrină. Mașinile nu mai sunt obiecte pe care trebuie să le ascunzi, ci devin parte din imaginea proprietății, niște sculpturi pe care le poți privi de pe terasă sau atunci când te plimbi prin curte. Peisagistica echilibrează volumele construite prin jardiniere, arbori și vegetație atent poziționată, iar aleile și zonele verzi sunt delimitate prin borduri și linii de lumină integrate discret. Seara, iluminatul nu încearcă să domine arhitectura, ci doar să-i deseneze traseele și să-i pună în valoare proporțiile. În final, nu am amenajat doar o curte. Am încercat să construim încă un spațiu al casei, doar că fără tavan.

Curte cu gazon, pergolă și alee luminate în Reședința Luma
Amenajare exterioară în Reședința Luma
Perspectivă asupra curții din Reședința Luma
Detaliu de amenajare exterioară în Reședința Luma
Terasă cu lounge și trepte luminate în Reședința Luma
Lounge de terasă cu foc deschis în Reședința Luma
Alee de grădină cu arbuști sferici în Reședința Luma
Detaliu de grădină în Reședința Luma
Fațadă și grădină în Reședința Luma
Spațiu exterior din Reședința Luma amenajat de PODOQ Studio
Fațada Reședinței Luma la amurg, cu pergolă și gazon
Pergolă cu saună, duș exterior și jacuzzi în Reședința Luma
Detaliu de zonă spa în Reședința Luma
Pergolă de iarnă cu jacuzzi în Reședința Luma
Vedere de ansamblu asupra proprietății Reședința Luma